Recunosc cinsitit și cu mâna pe inimă că nu sunt fan filme românești. Nici faimoasele filme cu Sergiu Nicolaescu nu m-au atras, nici producțiile de după `90. DAR, există câteva filme pe care le revăd oricând cu placere, ale caror replici sunt memorabile și pe care le folosesc de multe ori.
Cel mai bun film românesc, din punctul meu de vedere, este Filantropica. Sintetizează perfect viața unor personaje care există. Că vrem să le vedem sau nu, ele există. Sintetizează perfect situații ce se întâmplă. Că vrem să credem sau nu, ele există. Chiar dacă nu este cea mai roz realitate a Bucureștiului. Mircea Diaconu și Gheroghe Dinică sunt magistrali.
Cele mai savuroase replici rămân:
- Viața e complexă și are multe aspecte!
- Mâna întinsă, care nu spune o poveste, nu primește pomană! Fii profesionist, ce dracu!
- Gândești mărunt: nu-i nicio rușine să ceri, rușine e să nu primești.
- „Poemul unei fete pe care am întâlnit-o în tramvaiul 41 și la care n-a mers vrăjeala.‟ Surâsul fetei din tramvai m-a fermecat definitiv, / Am înc-o dramă la activ/ Exact ca domnul Ion Susai…” (Poetul Gării de Nord)
- Decât să ne certâm, hai mai bine un cântec vesel să cântăm.
- La mine sau la tine? Domident… Oriunde
În Bucureștiul secolului XXI, a ieși în oraș, sâmbăta, la brațul unei femei frumoase, a devenit o investiție financiară riscantă. Un modest profesor de liceu nu și-ar putea-o permite! Îndrăgostit până peste cap de o mică sirenă cu veleități de manechin, Ovidiu cade în capcana întinsă de ”textierul” oficial al cerșetorimii bucureștene, devenind actorul ideal al unui adevărat experiment de psihologie colectivă. (Tudor Caranfil)
Un alt film care încă reflectă o realitate bucureșteană este Buletin de București. Dacă în 1983, atunci când a fost filmat, chiar era o modă să te căsătorești cu cineva care avea domiciliul în București, acum este și benefic financiar. În 2017, madame Firea și a ei primărie, oferă 1500 de lei pentru tinerii care se căsătoresc și unul dintre soți are domiciliul în București. Deci, istoria se repetă 🙂
Revenind la film, subiectul îl reprezintă încercările unei fete proaspăt absolvente de facultate de a obține un buletin de București care i-ar permite să rămână în capitală. Ea încheie o căsătorie de formă cu taximetristul Radu, care se dovedește mai târziu a fi medic veterinar. Lucrurile se complică odată cu apariția părinților fetei. Cei doi tineri hotărăsc să divorțeze după hilare pseudo-probe, iar Silvia primește locul de muncă unde a fost repartizată. Filmul se încheie americănește, în momentul în care Radu primește repartiție de medic veterinar în satul unde lucra Silvia, iar cei doi se reîntâlnesc. Sirop si happy end.
Replici celebre:
- Dar nu-i prea scump aici? Nimic nu-i prea scump pentru soția mea.
- Ei cum, eu dau impresia că pot fi un bărbat care poate fi cumpărat cu bani? Dați.
- Vorba multă, sărăcia omului. Să fim practici.
- Ce? Te doare ceva? Da, mă-nsor.
- Adevărul e că o cam bat, să știți.
Cel de-al treilea film, Toni Erdmann nu este o producție 100% românească, dar este filmat mai mult de 80% în București. Povestea este despre o femei de afaceri din Germania, care lucrează la o corporație în București și organizează un teambuilding pentru colegi, la ea acasă. Partea funny este că ea decide să fie un naked party, așa că pentru a participa trebuie să fii gol complet. Dacă s-au dezbrăcat toți de costumele corporatiste, vă las pe voi să vedeți.
La un moment dat, lângă clădirea de sticlă este filmată casa vecină, unde locuiesc câțiva oameni fără posibilități financiare. Situația nu este dramatizată, din contra, este doar un scurt moment de realitate. Realitatea corporatistă versus realitatea străzii.
Din când în când e bine să ne uitam și la filmele românesti sau despre Bucuresti, nu doar pentru cultura noastră generală dar pentru a vedea oamenii și situațiile din jurul nostru printr-un alt filtru decât cel personal.