De ce să nu facem city-break-uri și la noi în țară?! Da, infrastructura ne omoară. Dar e tare frumoasă țara asta și atunci când găsești locuri minunate, cu oameni deschiși și cazare pentru oameni pretențioși (like me), te gândești de două ori înainte de a alege o destinație străină.
Week-end-ul trecut am fost într-un info trip în Ținutul Secuiesc, cu ofertă de cazare la un castel. Am plecat reticentă, din 2 motive:
1. am mai fost prin zonă și m-au enervat toți oamenii care nu vorbeau română sau o stâlceau;
2. am mai fost la un castel (cică) fiță și nebunie, tot în zonă. Mirosea ca-n 1750. Și totul scârțâia.
DAR, m-am bucurat enorm pentru că nu am refuzat! Pentru că am găsit răspunsurile:
1. Oamenii din acea zonă au ca limbă maternă maghiara. Părinții, rudele, prietenii si vecinii vorbesc în maghiară. Și 80% dintre ei nu părăsesc zona. Niciodată.
2. Da! Există un loc minunat, un castel renovat, unde detaliile și gazdele fac diferența! Castelul Daniel din Tălișoara.
Este pe gustul meu! Total! Camere mari, 2 sunt cu șemineu (camera Lebădă și camera Poarta Castelului) și băile sunt superbe. O combinație între lux și rustic.
Castelul a fost deschis în 2014, iar povestea care stă în spatele trecutului recent este așa:
“Era 2008. Aveam 120.000 de euro. Ne uitam să cumpărăm un apartament prin Floreasca, dar am văzut un anunț – 120.000 de euro pentru un castel în Tălișoara. Priveam ambele anunțuri. Ce să ne luăm? Un castel sau un apartament. Am zis să ne luăm totuși un castel”. Cam așa a început “nebunia” soților Racz. Cei doi lucrau la București în ceva corporații. Era perioada vârfului imobiliar și voiau să-și cumpere un apartament… dar până la urmă s-au trezit proprietari ai unui palat din Covasna. Nu aveau experiență în hotelărie, nu aveau experiență în refaceri de clădiri istorice, dar aveau o poftă nebună de a face ceva… după șapte ani, soții Racz au refăcut castelul Daniel, care arată fabulos, și pe timp de șantier au făcut și trei copii frumoși.” (www.imperatortravel.com)
Atunci când au început renovarea castelului, localnicii spuneau că, în interior, pe pereți, există oameni. Se refereau la frescele descoperite și păstrate cu mare grijă acum.
Mâncarea este foarte gustoasă! În fiecare zi se pregătește ceva nou. Cele mai multe ingrediente sunt achiziționate de la țărani. Și există și o cămară proprie cu zacuscă, dulcețuri și murături.
Eu aș povesti întruna despre Castelul Daniel. Pentru că mi-a placut foarte mult. Și găsesc destul de greu locuri care să mă entuziasmeze atât de mult. Îl recomand fără ezitare pentru o escapadă de week-end. Sau poate chiar pentru o mini-vacanță în Ținutul Secuiesc.