De mulți ani am intrat și eu în caruselul bilanțurilor de sfârșit de an. Dar 2016 este primul an în care s-au întâmplat mult prea multe lucruri pentru a le așeza pe o listă.
Astăzi, am renunțat la tot felul de bilanțuri legate de lucruri pe care nu le mai pot schimba. În fiecare an luam cu mine oameni sau întâmplări care nu apăruseră în anul precedent așa cum îmi dorisem. Și mi-am dat seama că ne este dat fix ce avem nevoie, nu ce credem că avea nevoie. Cred în Dumnezeu, cred că acolo sus este o forță care ne ghidează, ne îndrumă și nu ne lasă niciodată singuri.
Chiar dacă au fost momente în care am simțit că Dumnezeu a uitat de mine, în realitate eram doar rătăcită. Rătăceam fără un scop, nu știam exact ce vroiam, nu aveam nicio idee despre ce vreau să fac. Și dacă eu nu știam cu adevărat ce vroiam, cum ar fi putut oricine altcineva, chiar și forța aceasta supremă, să mă ajute?!
A fost un an cu mult prea multe provocări. Cu bune, cu rele, cu zâmbete, cu lacrimi, cu oameni noi, cu oameni vechi.
Am învățat că greșelile nu sunt lecții, sunt greșeli. Sunt orgolii, sunt imaturitate emoțională, sunt lipsa experienței de viață.
Am fost iubită și am iubit. Pentru că oamenii nu apar întâmplător în viața noastră.
Am fost înșelată de persoane cărora le-am acordat toata încrederea mea.
Am rănit dar am avut curajul să spun Iartă-mă!
Pentru toate acestea și multe altele, care sunt mai prețioase nespuse, sunt recunoscătoare. Sunt recunoscătoare că fiecare an are povestea lui pentru mine.
Cum încep 2017?! Puternică, iubind, asumându-mi vulnerabilitatea, autenticitatea, știind când să renunț și când să fac loc pentru lucrurile magice din viața mea!
Să avem un 2017 așa cum ne-o fi mai bine,
Zina