Săptămâna trecută am fost la filmul Nerve: Adevăr sau Provocare și mi-a plăcut. Mi-a plăcut pentru că este o poveste despre poveștile noastre. Despre cum trăim în 2016.
Scenariul anticipează umătoarea etapă pe care, sincer, sper să o sărim. Nerve este un joc online în care alegi să fii privitor sau jucător. Actrița din rolul principal, Venus, cu numele Vee în cadrul jocului, se înscrie ca jucător pentru că prietenii îi spun mereu că ea nu este o tipă curajoasă și nu face nimic interesant.
Filmul nu este foarte lung, aproximativ 90 de minute, dar este foarte concentrat în exemple și înțelesuri despre fapte care se întâmplă în viața noastră.
Pentru că, într-adevăr, trăim destul de mult cum ne spun ceilalți. Și vrem să demonstrăm că ceea ce alții spun că nu putem face, de fapt putem. Și astfel intrăm într-un joc absurd al acțiunilor noastre sugerate de alții. Nu ne mai stabilim singuri limite, nu mai trăim cum simțim sau ne dorim noi. Ci cum ne dictează ceilalți. Este atât de ușor să intri în acest joc. Este foarte greu să mai ieși.
Pentru că am devenit dependenți de internet, de a vedea dar și de a arăta tuturor tot ce facem, oameni pe care nu i-am vazut în viața noastra sau pe care i-am întâlnit dar nu i-am cunoscut deloc. Dependența de a arăta că am fost într-un loc mai frumos, că am cumpărat un ceas mai scump, că avem un iubit mai nou și mai înalt. Totul comparativ cu alții.
Pentru că am ajuns să controlăm profile, să vedem daca ne-a citit mesajul, când l-a citit, când a mai fost online. Și unde a mâncat ieri, și unde și-a făcut vacanța. Și astfel ajungem să trăim viața altora. Uităm să trăim pentru noi, pentru sufletul nostru, așa cum vrem.
E clar că toate trend-urile vin din America, așa cum a fost și cu Pokemon. Oameni care spuneau că jocul este o tâmpenie intrau și se înscriau din curiozitate. Sau era dorința de a face ce fac și ceilalți?! Doar că astfel de jocuri crează dependență. Și astfel, îi găseai apoi prin Herăstru noaptea sau printre blocuri căutand pokemoni.
De ce ne lăsăm purtați în poveștile altor?! De ce oare nu mai căutam să ne facem viața frumoasă cu acele lucruri care ne plac cu adevărat?! Pentru că ne intereseaza părerea altora. Pentru că vrem să demonstrăm altora. Ceva, orice. Și este atât de greșit. Este greșit și bolnav să trăim altfel decât ne dorim doar pentru că ne este teamă de ce spun cei din jur.
La film am fost cu o persoană care nu are Facebook, nu are telefon de ultimă generație (deși își permite orice model de telefon, preferă să aibă unul simplu, fără mail-uri, social media sau Facetime) și trăiește. Trăiește așa cum simte, face doar ceea ce îi place și nu se uită din 7 în 10 minute la telefon pentru a vedea ce au mai făcut alții cât a fost la film.
Make YOUR life a story,
Zina
Outfit: rochie Mood by Aleha, sacou Massimo Dutti & pantofi Zara