De când mă știu, adică de pe vremea lui Ceaușescu, am fost dusă la dentist. Și îmi amintesc cabinetul de la Policlinica nr.2 din Pantelimon, cu mirosul specific, cu doamna doctor, blondă, ciufulită…
Un atac de panica si 5 ganduri
Ați observat gratiile din poză?! Metaforic, eu am fost de multe ori în spatele lor. Frici, panică, anxietate. Am întâlnit oameni care au atacuri de panică. Prima oară ascultam și încercam să-mi dau…
O ora prin Bucuresti. La pas.
Sunt șofer full time pentru că îmi place să conduc dar, mi-am amintit că în copilărie mergeam pe jos la școală, la piață, în parc. Acum, totul cu mașina. Așa că, mi-am propus să merg cât mai mult p…
Vara asta pot sa ma indragostesc
Uneori cred în teoria comprimării timpului. Uneori vreau, dar nu reușesc. Oricât aș încerca, unele zile se termină fără cele 3 mese. Gustări pe fugă, prostioare și niciun fruct. Așa că m-am gândit …
Vreau sa fac si alti copii sa zambeasca
Zilele trecute am primit un mail de la magazinul Next, magazin cu haine pentru pitici mai mari sau mai mici. H&M și Next sunt magazinele mele preferate pentru haine de copii. Asta până când eu …
Ne ascundem sentimentele in medicamente?!?
Am dat peste un titlu care m-a pus pe ganduri: Tratarea sentimentelor feminine cu medicamente. Si brusc mi-am amintit cum inainte de a depune actele de divort, m-am oprit la o farmacie si am cerut …
Rezolutii pentru o mama inteligenta si in 2015
Prin 2013, cand piticu avea 1 an si 4 luni, 2 bone la activ si niste parinti obsedati de munca, mi-am dat seama ca el nu este al bunicilor sau al bonei. Este al parintilor! Eu am stat cu el pana la…
Cat de importanta este iubirea si afectiunea?
Ieri dupa ce m-am hizilit si simtit minunat la cursul Naked, am sunat fetele vesele cu care urma sa merg la un film. Una isi facea siesta dupa masa, alta era trista ca relatia cu iubitu` nu mai est…
O seara cu Andreea Raicu
In cautarile mele de a face si altceva si de a acumula cat mai multe informatii despre….orice, am citit despre conferintele Andreei Raicu – Traieste frumos! Cea la care am fost s-a numi…